Peruanul Paolo Guerrero nu poate ajunge la clubul său, Hamburger SV, pentru că zborul cu avionul îi provoacă atacuri de panică. Oficialii germani îl așteaptă la antrenamente de peste o lună, însă cele patru tentative ale fotbalistului de a călători au eșuat.
Deși prima tentativă de a zbura a fost tratată în glumă de toată lumea, fobia lui Guerrero a devenit o adevărată problemă: oficialii de la Hamburg i-au trimis atacantului un psiholog pentru a-l ajuta să depășească teama. Degeaba însă, pentru că jucătorul este pur și simplu înspăimântat de avioane. Întreaga familie a încercat să-l ajute
A încercat de patru ori să ajungă în Germania: prima dată însoțit de fratele său, a doua oară cu mama și a treia oară cu iubita. Niciun apropiat al fotbalistului și nici ședințele cu psihologul nu au reușit să-i oprească atacurile de panică provocate de zbor.
Ultima încercare, cea de marți, când era însoțit de aproape toată familia, a eșuat de asemenea, deși fotbalistului i se administraseră tranchilizante destul de puternice.
Și-a pierdut un unchi într-un accident de avion
Guerrero, care se recuperează la Lima după o operație suferită în septembrie 2009, a dezvoltat de curând fobia de zbor. Atacantul și-a pierdut un unchi în 1987 într-un accident de avion și, deși asta nu l-a împiedicat să zboare până acum, o călătorie efectuată în luna august pare a fi cauza fobiei. Atunci, avionul în care se afla fotbalistul a trecut printr-o zonă cu turbulențe, făcându-l pe Guerrero să se teamă pentru viața sa.
Guerrero era în mare formă înainte de accidentare: marcase patru goluri în patru meciuri pentru Hamburger SV
Până să ajungă la Hamburg, Guerrero a jucat, de pe vremea junioratului, la Bayern München
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER